sâmbătă, 20 decembrie 2008

Intraductibilitatibus

Am terminat Plimbarea de Attila Bartis.Nu sunt entuziasmata si nu stiu de ce ,pentru ca este bine scrisa, are fantezie,umor,cinism,vorbeste despre pierderi,refugii,mecanisme de aparare,arta,supravietuire,echilibru,revolta.De "vina" este cred personajul care experimenteaza atunci cand nu este obiect de experiment.Personajele intersanjabile sunt "specifice" romanelor contemporane si teoriile scriiturii unifica personajele intr-unul singur,exponential. Inca nu stiu de ce se numeste Plimbarea.Ar trebui sa-l recitesc dar astept sa se aseze aceasta impresie de nemultumire pe care o am vis-a-vis de acest roman.Poate din cauza traducerii?Uneori pare ca textul de baza a fost amputat si ca sensurile i-au fost limitate.Exista o secventa de plimbare prin padure,aminteste ca sensibilitate de Maki'ne, traducerea in schimb este la suprafata imaginii.Sunt si altele.In traducere e greu sa gasesti sensibilitati rezonante.

marți, 9 decembrie 2008

Castel

Sfarsitul este total diferit, trist si singur.
Va place Castel?

duminică, 7 decembrie 2008

"Nebunii "tehnice

Castele de furie (de Alessandro Baricco)la pagina la care Hector Horeau vine la sticlariile Rail, se gandeste ca este un loc ciudat pentru un monument al locomotivei,ca fanfara canta asa, ca Jun e imbracata ca o fetita si ca daca ar avea un copil s-ar naste nebun.In continuare cred ca domnului Rail ar trebui sa-i reuseasca placile de sticla pentru Crystal Palace, sa obtina astfel banii pentru calea ferata incat Elisabeth sa se deplaseze cu viteza pana in acel oras numit Morivar, umplandu-i de uimire pe Mormy ,pe Pekisch si Pehnt si lamurind-o pe Jun.

joi, 4 decembrie 2008

preferinte

Imi plac desenele de pe www.estera .org.Am ajuns pana la ofertele de bijuterii de mana si pana la campania "Nu fi pungas".

miercuri, 3 decembrie 2008

Al treilea roman

Pentru o vreme am renuntat la Plimbarea, citesc Alessandro Baricco, Castele de furie.Sper sa fie mai buna decat Fara sange sau Matase.De obicei in romanele lui Baricco firul epic este mai ingenios decat realizarea stilistica.De aceea mereu am impresia ca isi rateaza povestirile.Ceea ce nu li se intampla celor "vechi si mari".In fine citesc despre locomotive si asta inseamna ca am un ascultator, retin si data unui concurs,in 1829 si a inventatorului,Stephenson.

sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Plimbarea

Scene de cruzime in primele pagini din Plimbarea de Attila Bartis,acum cateva zile. M-am oprit. Astazi am incercat iar sa citesc, alta scena. M-am oprit iar. Nu inteleg de ce ma incapatanez sa citesc cartea.Cred ca ar fi suficient sa deschid televizorul.

miercuri, 26 noiembrie 2008

Soldăţelul de plumb

Zilele regelui se desfãşoarã ca o cronicã uşor romanţatã a perioadei domniei lui Carol I, din1866 pânã la 1881.Fresca socialã realizatã trebuie cititã cu maximã atenţie pentru cã detaliul este minuţios lucrat, evocator , ca-n tablourile lui Bruegel. De la primele pagini fraza are o luxurianţã patinatã, o istorie apropriatã şi un fir epic pe termen lung.” Pe urmã, domnii aceia, N.Golescu, L.Catargiu şi N.Haralamb, ca triumviri de circumstanţã, membrii Locotenenţei domneşti şi I.Ghica, prezidentul Consiliului, au reînceput sã scotoceascã prin frunzişul unor arbori genealogici iluştri, în cãutarea altui principe capabil sã fondeze o dinastie şi sã îmblînzeascã istoria.” Existã o poezie a numelor. Alegerea lui Karl Eitel Fredrich Zephyrinus Ludwig de Hohenzollern-Sigmaringen, dupã refuzul luiPhilippe Eugène Ferdinand Marie Clément Baldouin Leopold George, conte de Flandra ca succesor al lui A.I.Cuza pe tronul Principatelor schimbã viaţa dentistului Joseph Strauss şi a motanului acestuia, Siegfried. Joseph Strauss trece de la muzica imperiului şi berãria Der Große Bär prin vãmile unei Europe în prag de rãzboi,” ca o umbrã întârziatã” spre “Bucuresci” unde singura stradã pavatã era Podul Mogoşoaiei şi singura nemţeascã -Lipscani. Decalajul în timp al celor douã ţãri este o istorie în sine, mentalitãţile sunt diferenţiate pânã la amãnuntul revelator. ”Principele Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig, mai înainte de-a i se fi spus Carol I, şi Herr Joseph Strauss, imediat dupã ce au ajuns în centrul oraşului ,au fãcut ochii mari şi s-au minunat când au vãzut destui porci bãlãcindu-se în noroi, liberi şi graşi, chiar sub geamurile casei care trecea drept palat domnesc.”Adaptarea este lungã şi chinuitoare, obiceiurile ancestrale.”În rest, pe mãsurã ce cunoscuse locuri şi fapte, cercetând mai ales spiritul locului şi starea de fapt, domnitorul începuse sã descopere vraiştea şi lâncezeala din ministere, drumurile desfundate, şcolile şi spitalele sãrmane, jaful şi delapidãrile din prefecturi, din poliţie şi din celelalte instituţii, puţinele felinare cu petrol din Bucureşti şi multele împuţiciuni ale oraşului, zvonurile, sforãriile şi taberele din politicã, plãcutele plimbãri la Şosea, satele ca nişte cãtune oropsite, periferiile ca nişte sate mocirlite, cochetul parc Cişmigiu, unde intuia mîna şi priceperea unui grãdinar german, indolenţa şi mîrşãviile din tribunale, plicticoasele seri de teatru dintr-o salã nu prea mare şi insuficient luminatã, ciulinii de pe cîmpuri, tîrguşoarele prãfuite, puşcãriile pline cu vinovaţi şi nevinovaţi, rochiile şi bijuteriile fastuoase ale doamnelor, holera care bîntuia ca ielele (dar ielele,în ţara aia, fãceau prãpãd), tihna mînãstirilor de cîmpie şi splendoarea unor moşii, precum cea a mitropolitului Nifon, de la Letca”. Modalitatea prin care este pedepsitã calfa mãcelarului, aparatul “cu lupe şi lentile” incendiator de la distanţã aplicã efortul civilizator dar legea locului. Conflictele sunt ale monarhului luminat cu intriga localã şi cu Sublima Poartã. Comportamentele însã au cauze conjuncturale , arta prozatorului fiind de a îmbina posibilul cu imposibilul. ”Dacã, pe moment ,printre propriii supuşi purtarea lui stîrnise stupoare şi teamã, curînd şi mai tîrziu a fost interpretatã ca demnã, cutezãtoare, abilã şi neasemuitã, ca semn al nobleţii sîngelui şi al devoţiunii faţã de ţarã”.Ficţiunea grunduieşte tablouri actuale şi de epocã , amestecã un drog în ceaiul regelui şi scrie cu italice povestea motanului şi a pisicii Manastamirflorinda zisã Riţa. Abundã praznicele, referinţele culinare, dulcele cu mirodenii, enumerarea. Curgerea frazei acoperã pagini de calofilie. Bazarul este prilej de acumulare, colorit local, intrigã amoroasã. Afacerile vremii sunt legate de concesiunea feroviarã Strousberg, concesiunea Offenheim, concernul Krupp,bãncile germane Bleichröder şi Disconto-Gesellschaft, calea feratã, modernizarea armatei, iluminatul public, construirea castelului Peleş, dezvelirea primei statui din Bucureşti. Personajele sunt reunite în final, la parada de 10 mai, sãrbãtorire a declaraţiei de independenţã din 1877.
Cartea poate fi cititã şi în cheia personificatã a motanului Siegfrid care ” a nimerit sub copitele unui cal. A miorlãit cumplit şi a rãmas întins pe caldarâm în rîsetele mulţimii.”
Filip Florian, Zilele regelui, Ed.Polirom, Iaşi, 2008

vineri, 21 noiembrie 2008

Pasărea Cohen

Cartea aleanului, editura Polirom 2006, traducere de Şerban Foarţã şi Cristina Chevereşan, postfaţa de Mircea Mihãieş împreunã cu “Viaţa şi patimile lui Leonard Cohen”,” Joaca preferatã” şi “Frumoşii învinşi” sunt o parte din drumul lui Leonard Cohen spre România în toamna anului 2008. Am aplaudat ştiind versurile, alchimia lor. “Cartea aleanului” reia o parte din versurile cântecelor de tinereţe, le adaugã altele dezvoltând tema suferinţei (şi nu a suferindului), a singurãtãţii, a morţii. Transcendenţa,ca monedã mãruntã. Stã sub semnul manierei proprii de a transcrie -poate echivalând pagina cu o furtunã de zãpadã- romantismul tãieturii fiind articulat în cinism şi autoironie. Formula modernã are însã în interpretarea autorului un farmec de neegalat, vocea sa fiind intraductibilã.
”Mai iau un drog mã mai destunec/ Mã-ntorc pe Boogie Street/ îmi pierd controlu-apoi alunec / În marele meu hit/ Şi, poate,-am fost la înãlţime/ Şi-om de cuvânt; te scuturi/ De tot şi cazi la o-adâncime/ de-o mie de sãruturi”. Autorul îşi acceptã vârsta, farmecul lui Leonard Cohen fiind acela al maturizãrii şi chiar îmbãtrânirii expresiei sale, a unui joc repede trecut.

miercuri, 19 noiembrie 2008

”Sã zboare deci prin ploaie când au chef”.

Peştele scorpion de Nicolas Bouvier este o carte despre singurãtate în coperta unei cãrţi despre cãlãtorie. Ale cãrei incipituri sunt fireşti precum poveştile Seherezadei.:”În vremurile uitate,când pietatea mai conta pe Insulã,când papagalii recitau spontan sutre, rareori vedeai un bonz mergând pe un drum.” ,”Între far şi Bastionul Eol se întinde Indigo Street, strada cea mai veche din Fort. E strada mea (se terminã la mare, chiar lângã han), pe care am tabieturile şi locurile mele familiare şi, într-un fel -chiar dacã n-am fost fericit acolo-, e cea mai frumoasã şi cea mai fantasticã din neînsemnata mea existenţã”
Cãlãtoria este o prelungire a celei din “L’usage du monde”, de data aceasta fãrã Thierry Vernet, în Ceylon. Notaţia poeticã se împleteşte cu obiectivitatea şi precizia descrierii, abominabilul degajã fascinaţie. Şi umor. ”Cu siguranţã ai luat un microb periculos, Dumnezeu ştie care, mi-a spus doctorul ,strângându-mi ceremonios mâna”.”<În spaţiul nãpãdit de iarbã> veţi gãsi un mic spital înfiorãtor, înroşit de betelul scuipat peste tot, de unde urcã o jelanie fãrã sfârşit, chiar şi la ora siestei şi a toropelii”. Reflexele occidentale ale lui Nicolas Bouvier sunt dublate de ştiinţa cãlãtoriei.”Înainte sã scoţi un cuvânt trebuie sã devii umbrã, ecou, boare, musafir tãcut în locul cel mai umil de la masã”
Este o carte despre singurãtate şi datoritã insectelor: atent observate, parteneri de dialog, ”-doar insectele mã mai fac sã râd aici-“, termen de comparatie.

marți, 18 noiembrie 2008

"De ce-am rămas aici?"

Citesc in România Literară nr 44/ 7 noiembrie 2008 Anul XLI, articolul Marinei Constantinescu despre manualele şcolare "...nu mai avem nici o şansă! Nici una! Vor ieşi, în continuare, oameni opaci, ecranaţi, semialfabetizaţi, cu creierele uniformizate, băgate în tipare sinistre, care vor fugi toată viaţa lor, ca dracul de tămâie,de cărţi, de citit, de nou, de cunoaştere, de proaspăt, de ce este minunat în lumea asta." Întregul articol poate fi citat, ca un strigăt de disperare faţă de ceeace se întâmplă în ţara asta, a unui om extrem de responsabil."Mi-e frică de toţi care intră cu bocancii în mintea băiatului meu.Şi nu ştiu cum să-l apăr.De ce-am rămas aici?.."Ar trebui să apară ecouri la acest articol. Până nu e prea târziu.

Anakadema

"Ţară,ţară vrem ostaşi!/ Cin'să fie?","andantina merge cu maşina","anakadema sol fa mi re""ex,pex pux n-au ", "ineluş ,învârtecuş"ellembellemBuch(?).Erau formule de prima instanţă în joc, hazardul îşi desemna aleşii,la sfârşit rămânea omul negru sau baba-oarba.Erau decimări în rândurile învinşilor, urma scapă turma,conducători ai ostilităţilor.Erau răzmeliţe şi rebeliuni cu debarcarea întregii echipe adverse, abateri sancţionate de toţi, bătaia sau chiar alungarea din trib.Era Ku klux klan ,procesiune cu făclii şi glugă drept ţinută obligatorie,era clopotul pompierilor spart dimineaţa şi zidurile cu sârmă ghimpată ale grădinii.Erau jurnale ,mesaje în sticle, alchimii.
Ieri,un copil "Eu sunt un monstru".
"Cin'să fie?"

duminică, 16 noiembrie 2008

Prima postare

In fine,blogul.Sunt capitanul acestui velier, sunt pilotul avionului, sunt N(emo),sunt inventatorul unor setari ale zilei,dedulcit la posibilitati de comunicare pe aceasta cale.Incep prin a spune ca ma contrariaza desenele animate actuale:monstri picasoni, fetite batante, jucatori psihofreni si mai presus de toate pregatirea unui viitor fulgerator in atac.Cum vorbesc toate aceeste personaje: invata intai injuriile dintr-o limba, pe urma stilul administrativ,limba de lemn,discutia de piata, lozincile care te ajuta sa candidezi in alegeri, verbul a se descurca, restul vine de la sine.Si acum nume vechi: 1001de dalmatieni,Alba ca zapada,Cenusareasa,Micuta sirena,Pisicile aristocrate,Doamna si vagabondul,Fram,ursul polar,Heidi,Bambi,Pantera roz.Flori,fete ,filme,desene animate.