Craii de Curtea -Veche sub pecetea tainei

Sub pecetea tainei seamana cu Craii de Curtea-Veche. Ambele apartin unei trilogii din care autorul nu a terminat decat primul roman.Al doilea este si el aproape intreg, mai ales ca firul actiunii impune un final deschis,lasat cititorului-detectiv pentru elucidare.Este vorba despre o succesiune de mistere, mai degraba despre un anumit grad de mister pe care il au actiunile personajelor dar poate fi foarte bine interpretat si ca o deformare profesionala a lui conu Rache,politist de moda veche, un dandy la batranete povestind cu oarecare discretie despre ministri,gheneralese si cucoane.Nicio virgula in plus, niciun punct aiurea. Mateiu este un stilist perfect,chiar cu o doza de manierism.

Regal poetic

Superbe citatele din volumul Constantei Buzea, Netraitele,imi plac atat de mult incat le reiau ,poate si pentru ca vreau sa le regasesc oricand, desi am ultimul numar al RL pe 2008.


Copil etern, nu mă lovi/ dacă nu simţi acolo sus infernul./ Fumul absoarbe roşul precum ar respira,/ precum de sânge mi s-ar umple trupul./ Nervii luminii, munţii ninşi/ cunosc secretul amăgirii tale./ Aşteaptă, zăbovind vei dobândi/ topirea treptelor spre mine.// Sufletul meu începe lin-nepriceput/ să te contemple, să te distrugă-n somn,/ în destrămare. Răgazul ce ţi-l cer e viaţa,/ nădejdea mea oftată şi durută./ Eşti punctul meu de lacom sprijin/ în peştera din care vii tăiat în două/ ca o stalacmită.// Nu simt în tine frumuseţe,/ pe cât un veşted vânt pornind,/ plural al simţurilor, auz în pipăire,/ miros în dezbinare. Prin tine vocea/ mi-aş recăpăta-o, şi gustul rămuros./ Lichid copil de cuarţ, fraged ca melcul/ imaginându-şi zborul. În solzi, în zale, în armuri mă oglindeşti indiferent.// Implor un cer întreg să te îndrume,/ dar nu spre trupul meu. Înăbuşit te-aş/ naşte mort albastru. Cu-aceleaşi mâini/ cu care te resping, îţi spăl picioarele şi te îngrop de-a pururi." (Dedicaţie, pag. 7) ,

Când sunt cu Tine,/ dar când sunt cu Tine ? îngerii cărţilor/ sunt şi ei împreună-perechi fără nimic/ împrejur, priveliştea e înăuntru, şi/ textul, şi starea de graţie în întuneric./ Când sunt cu Tine, cu mine sunt/ îngerii textelor.// Ce mă mâhneşte este/ amestecul limbilor, nesiguranţa/ că ni s-a dat şi nepriceperea de-a îndura/ unul celuilalt străinătatea ca înveliş/ protector, citind pentru sine şi din iubire de sine textul, reversul lui/ de nesuportat.// Cine citeşte poate fi/ pretutindeni, trăieşte şi se salvează/ la marginea lumilor care sunt şi nu sunt./ Cu tine, cu mine sunt îngerii cărţilor./ Ce mă mâhneşte e că şi citind murim singuri." "Singuri în iluzii/ suprapopulate, neîndurând să ne fim/ marginea de pe urmă, căutându-ne/ cuvântul trufiei, şi el fiind peste tot,/ înger care ne luptă şi ne înfrânge,/ el nu ne-ar înfrânge dacă nu ne-ar cunoaşte.// În loc să mă opresc/ şi să aflu, plec nicăieri şi tristă/ mă bucur. Medieval atac noaptea. Caut/ cuvântul trufiei, el e peste tot. Când/ nepricepută mă simt citind din iubire/ textul, reversul deodată de nesuportat." (Litanii la diferenţele magice, pag. 19) ,

Uşa casei străvechi stând să cadă,/ i-am spus departelui meu: - Dăruieşte-mi o uşă !// Refuzul lui, şăgalnic-amar, m-a îmblânzit/ ca de atâtea ori în trecut.// Cu diverse prilejuri apoi, în viaţa ce a/ urmat, până ce fiii ni se făcuseră mari şi/ i-am trimis să-l înduplece să-mi dăruiască/ o uşă.// Ca din senin prăvălit, răspunsul a fost, iarăşi,/ Nu ! Refuzul fiind de data aceasta cu martori,/ m-am înfrigurat, ca de atâtea ori în trecut.// Ce puteam face decât să mă gândesc/ că într-o milostivire creştină, nimeni nu ştie cine dă şi cine primeşte.// De curând i-am scris o carte: - Deschide-o,/ citeşte, şi sufletul meu găsindu-l, să-l simţi/ locul magic prin care să intri în cer./ Dăruindu-mi o uşă." (Dăruieşte-mi o uşă, pag. 105)

"Am ajuns vremea să petrec/ o jale amestecată cu nedumeriri. Rudele/ mele odihnesc prin cimitire la sute de/ kilometri distanţă. Duşii sunt mai mulţi/ decât rămaşii care mai fac umbră pământului într-un anonimat mântuitor./ Până şi copiii copiilor celor sub ochii cărora am crescut încep să fie seceraţi. Neamul meu e ca o mirişte arsă./ Când ne adunăm cu vreun prilej, vag văd/ pe feţele lor trăsăturile alor noştri./ Moşul de pe năsălie mi se pare străin./ Întruchiparea lui vie se află/ printre noi sub înfăţişarea unui nepot/ care ne vorbeşte cu glasul bunicului."(Povestea, pag. 94) "

O poeta

Poezii frumoase scrise de Corina Anghel in Romania literara nr 1/2009 pot fi citite pe site-ul revistei,www.romlit.ro.Volumul de debut Fuga intr-un ev minor,Editura Paidea,2002.Pentru degustare propun:
„Dacã ar fi sã mi te destãinui/ cu vorba ta neauzitã,/ tot n-as sti/ dacã stânca aceea e searbãdã/ sau are un nume;/ dacã în umbra ei au înflorit mandragorele/ doar pentru cã tu, singurul,/ m-asteptai acolo pe mine./ Ce-ti sunt eu – când pânã si florile/ iau forma chipului meu?/ în graiul tãu însã – nu! Nu mã încumet sã stiu” (Mandragore).

Hei-de-gger

Pe ultimii metri cu scrisorile lui Heidegger, simt nostalgia despartirii care de fapt incepe cu mult inainteScrisorile sunt dovada unei dorinte de comunicare mai mult decat a unei atentii.Heidegger spune adevaruri general valabile,cititorul are posibilitatea sa le verifice.Este o lectura foarte placuta, asemenea unei simfonii in vreme de iarna.

Despre cum trece timpul

Nu reusesc sa gasesc bresa de lectura in ziua friguroasa,somnoroasa si plina de bruma,nici cartea pe masura anotimpului.Sed pe net, bantui bloguri in cautarea logosului,mai aflu una -alta cum ai ciuguli din cozonac.Macar de-as termina scrisorile lui Martin Heidegger catre Hannah Arendt.Macar de-as scrie o scrisoare, gen de mult apus.