Soldăţelul de plumb

Zilele regelui se desfãşoarã ca o cronicã uşor romanţatã a perioadei domniei lui Carol I, din1866 pânã la 1881.Fresca socialã realizatã trebuie cititã cu maximã atenţie pentru cã detaliul este minuţios lucrat, evocator , ca-n tablourile lui Bruegel. De la primele pagini fraza are o luxurianţã patinatã, o istorie apropriatã şi un fir epic pe termen lung.” Pe urmã, domnii aceia, N.Golescu, L.Catargiu şi N.Haralamb, ca triumviri de circumstanţã, membrii Locotenenţei domneşti şi I.Ghica, prezidentul Consiliului, au reînceput sã scotoceascã prin frunzişul unor arbori genealogici iluştri, în cãutarea altui principe capabil sã fondeze o dinastie şi sã îmblînzeascã istoria.” Existã o poezie a numelor. Alegerea lui Karl Eitel Fredrich Zephyrinus Ludwig de Hohenzollern-Sigmaringen, dupã refuzul luiPhilippe Eugène Ferdinand Marie Clément Baldouin Leopold George, conte de Flandra ca succesor al lui A.I.Cuza pe tronul Principatelor schimbã viaţa dentistului Joseph Strauss şi a motanului acestuia, Siegfried. Joseph Strauss trece de la muzica imperiului şi berãria Der Große Bär prin vãmile unei Europe în prag de rãzboi,” ca o umbrã întârziatã” spre “Bucuresci” unde singura stradã pavatã era Podul Mogoşoaiei şi singura nemţeascã -Lipscani. Decalajul în timp al celor douã ţãri este o istorie în sine, mentalitãţile sunt diferenţiate pânã la amãnuntul revelator. ”Principele Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig, mai înainte de-a i se fi spus Carol I, şi Herr Joseph Strauss, imediat dupã ce au ajuns în centrul oraşului ,au fãcut ochii mari şi s-au minunat când au vãzut destui porci bãlãcindu-se în noroi, liberi şi graşi, chiar sub geamurile casei care trecea drept palat domnesc.”Adaptarea este lungã şi chinuitoare, obiceiurile ancestrale.”În rest, pe mãsurã ce cunoscuse locuri şi fapte, cercetând mai ales spiritul locului şi starea de fapt, domnitorul începuse sã descopere vraiştea şi lâncezeala din ministere, drumurile desfundate, şcolile şi spitalele sãrmane, jaful şi delapidãrile din prefecturi, din poliţie şi din celelalte instituţii, puţinele felinare cu petrol din Bucureşti şi multele împuţiciuni ale oraşului, zvonurile, sforãriile şi taberele din politicã, plãcutele plimbãri la Şosea, satele ca nişte cãtune oropsite, periferiile ca nişte sate mocirlite, cochetul parc Cişmigiu, unde intuia mîna şi priceperea unui grãdinar german, indolenţa şi mîrşãviile din tribunale, plicticoasele seri de teatru dintr-o salã nu prea mare şi insuficient luminatã, ciulinii de pe cîmpuri, tîrguşoarele prãfuite, puşcãriile pline cu vinovaţi şi nevinovaţi, rochiile şi bijuteriile fastuoase ale doamnelor, holera care bîntuia ca ielele (dar ielele,în ţara aia, fãceau prãpãd), tihna mînãstirilor de cîmpie şi splendoarea unor moşii, precum cea a mitropolitului Nifon, de la Letca”. Modalitatea prin care este pedepsitã calfa mãcelarului, aparatul “cu lupe şi lentile” incendiator de la distanţã aplicã efortul civilizator dar legea locului. Conflictele sunt ale monarhului luminat cu intriga localã şi cu Sublima Poartã. Comportamentele însã au cauze conjuncturale , arta prozatorului fiind de a îmbina posibilul cu imposibilul. ”Dacã, pe moment ,printre propriii supuşi purtarea lui stîrnise stupoare şi teamã, curînd şi mai tîrziu a fost interpretatã ca demnã, cutezãtoare, abilã şi neasemuitã, ca semn al nobleţii sîngelui şi al devoţiunii faţã de ţarã”.Ficţiunea grunduieşte tablouri actuale şi de epocã , amestecã un drog în ceaiul regelui şi scrie cu italice povestea motanului şi a pisicii Manastamirflorinda zisã Riţa. Abundã praznicele, referinţele culinare, dulcele cu mirodenii, enumerarea. Curgerea frazei acoperã pagini de calofilie. Bazarul este prilej de acumulare, colorit local, intrigã amoroasã. Afacerile vremii sunt legate de concesiunea feroviarã Strousberg, concesiunea Offenheim, concernul Krupp,bãncile germane Bleichröder şi Disconto-Gesellschaft, calea feratã, modernizarea armatei, iluminatul public, construirea castelului Peleş, dezvelirea primei statui din Bucureşti. Personajele sunt reunite în final, la parada de 10 mai, sãrbãtorire a declaraţiei de independenţã din 1877.
Cartea poate fi cititã şi în cheia personificatã a motanului Siegfrid care ” a nimerit sub copitele unui cal. A miorlãit cumplit şi a rãmas întins pe caldarâm în rîsetele mulţimii.”
Filip Florian, Zilele regelui, Ed.Polirom, Iaşi, 2008